Lumea uita ce am scris

Pe mine noaptea, ma viziteaza stafii, si da, sunt ale mele,
Spirite ce vin si pleaca dintre palme, fara sa lase semne,
Fara sa-mi zica "Te iubesc!", sau cine-stie-ce refrene...
Trece timpul si rasaritul ma prinde mereu la o cafea cu ele...

Si mai vorbim de una alta,
Si ne mai amintim de noi,
Si mai vorbim de noi si gata,
din priviri
Ne stabilim iar intalniri...

Domnisoara, matura mai repede tot ce am dezvelit,
Caci dimineatza nu o port asa, ci langa tine, obosit.

Mai bate mama la usa camerei si ma intreaba "Iar nu dormi?"; rasufla trista ca baiatul ei se-mparte iar la doi... Stie ea cumva ce ma tot tine treaz, si nu insista... Iar ma lasa sa ma pierd in ceas...

Si stii ce-i zic?

- Eu, draga mama, nu mai dorm, eu scriu pana cand mainile imi cad in gol, pana cand ele-or sa ma lase sa ma duc spre alte vise...

Iar vine noaptea, iar voi fi trist cu portile inchise...

Mai caut in sufragerie si acum o mica umbra -
Este ea, cea care a uitat sa ma mai planga...
Sunt surprins de-atunci incoace de lipsitul tau suspin;
Unde esti? Sub cartea asta, sau sub vre-un pahar de vin?

Si ma doare, si ascult vantul obosit sub geamuri,
Si cum, lenesa, si noaptea se ascunde printre ramuri,
Intunericul e azi mult mai jovial, cu ochi timizi de ciocolata,
Nu ma mai sperie, sta cuminte si asculta, mai atent ca niciodata...

Cu o palma in falca,
Si creioanele imi casca,
Nu au chef de poezii,
Nu mai stiu ce vrei sa stii,

Si vreau sa ma ajuti, sa-mi spui...

"Ai muzica asta... Iubeste ce scrii, dragul meu, pentru ca lumea uita..."

Si eu scriu si lumea uita ce am scris,
Si eu scriu si lumea uita ce am scris,
Si eu scriu si lumea uita ce am scris,
Si eu scriu si lumea uita ce am scris!

Si eu scriu si lumea uita... Si tu uiti...

Imagineaza-ti cum stau eu in fiecare noapte, mai bagand ceva acolo, incercand sa ma impac cu cacatul asta...

Aplauze!