Dupa o discutie extrem de filosofica purtata cu draga mea colega si prietena Muizza,am ajuns la o concluzie care,desi mi-e greu sa recunosc,e foaaarte reala si aplicata in 99,99% din cazuri(inclusiv mie).Interesanta noastra "disputa",daca o pot numi asa,a plecat de la un fapt minor,pe care draga mea l-a transformat intr-o tragedie.Spiritul critic din mine s-a trezit la vederea acestei exagerari si a inceput sa o critice pe biata fata,fara a mai tine cont de nimic...:-?

Am constatat ca majoritatea celor de varsta mea(si eu nu fac exceptie) tind sa creada ca parintii lor ii fac de ras,nepermitandu-le sa faca anumite lucruri,refuzand insa sa perceapa situatiile si din directia opusa,din punctul de vedere al parintilor.Nu vor sa accepte motivele acestora si de cele mai multe ori cred ca certandu-se cu ei,vor obtine victoria mult dorita...insa nu vor suna surlele si trambitele a victorie,pentru ca parintii se simt sfidati de odraslele lor,astfel incat interdictia devine si mai hotarata...

Am testat pe pielea mea metoda asta...e cea mai proasta dintre toate...cu cat comentariile si replicile acide la adresa parintilor devin mai numeroase,cu atat atmosfera devine din ce in ce mai tensionata iar sansele de izbanda se diminueaza proportional cu cresterea numarului de decibeli care umplu camera.

Bla bla bla...peace :)>-